Puebla, Mexic – călătorie în necunoscut

Prima dată peste ocean, prima dată singură atât de departe, prima întâlnire cu reţeaua Teach, prima conferinţă… a fost foarte greu pentru mine să fac pasul acesta. M-am tot mobilizat, m-am vizualizat fiindu-mi bine, mi-am deturnat gândurile anxioase si, iată, am reuşit. Sunt din nou acasă și simt bucurie şi satisfacţie. Soooo, cum a fost?

Colorat. Diferit. Nou. Interesant. Plin de viaţă. Fascinant. Când spun plin de viaţă subscriu la ideea că viaţa înseamnă cunoaştere şi integrare de nou, iar eu am învăţat, deci am trăit deplin.

Despre oameni

Mexicanii sunt oameni calzi, dornici să te ajute, îndatoritori chiar. Majoritatea sunt negricioşi şi mici de statură, uneori supraponderali, dar aşa cum plin de înţelepciune spunea unul dintre ei “nu sunt frumoşi la exterior, dar sunt frumoşi la interior.” Exact asta am constatat şi eu. Toţi latino-americanii pe care i-am cunoscut, din Chile, Brazilia, Mexic sau Peru sunt numai un zâmbet, foarte curioşi şi vorbăreţi, foarte afectuoşi. Spre deosebire de noi, europenii, mult mai rezervaţi în relaţiile noastre, imediat ce te-au cunoscut te îmbrăţişează şi îşi iau rămas bun cu un sărut pe obraz. Chiar şi dacă am vorbit doar o oră şi jumătate, preţ de un tur de Puebla cu vintage car-ul.

Despre locuri

Multă verdeaţă, diversitate, uneori curăţenie, alteori nu, sărăcie dar și bunăstare… vezi de toate. Ce m-a impresionat este patriotismul. Afişat, deşi poate el există şi neafişat. Peste tot vezi steagul naţional, inclusiv noaptea, pe clădiri, sub formă de firme luminoase în roşu-alb-verde. Multe biserici şi prezenţă masivă la sărbători, de unde concluzia mea că mexicanii – catolici in proporţie de 80-90% – sunt foarte credincioşi. Biserici impunătoare, minunat şi foarte bogat decorate, chipul Fecioarei peste tot şi multe cruci, cruci ca simbol al credinţei, peste tot.

Este o ţară mare, cu munţi şi vulcani spectaculoşi, cu multă verdeaţă. Nu am vizitat decât o mică parte, dar am povestit mult cu mexicani, care m-au ajutat să văd Mexicul prin ochii lor: am auzit descrieri şi poveşti despre Baja California, Guanajuato, Oaxaca și Mexico City, astfel încât, ajutată şi de ghidul National Geografic, parcă aş fi fost peste tot.

Istoria lor este impresionantă, iar mexicanii vorbesc cu mândrie despre revoluția lor și despre războaiele lor, în special de acel 5 (cinco) de Majos, de la care au rămas tunelurile de circulație pentru muniţie şi luptători aflate în subteranele oraşului Puebla, renovate, luminate şi prezentate cu multă mândrie, cum spuneam. Revenind la suprafaţă, centrul istoric este minunat, cu casele sale în stil colonial spaniol, frumos colorate şi decorate, unele cu plăci de ceramică interpuse între cărămizile aparente ale faţadelor. Nu sunt înalte, doar parter plus două etaje, însă sunt făcute cu gust. La periferie casele sunt mult mai mici , doar parter şi un etaj,  şi mai sărăcăcioase cu mult graffitti. La periferie nu prea vezi spații verzi sau pomi. În cartierele înstărite impresia este de ordine şi curăţenie, pomii sunt tunşi în diferite forme geometrice, gazonul de asemenea, curţile -deşi mici-  sunt îngrijite și pline de flori. Indiferent care este scopul călătoriei, şi al meu nu a fost unul turistic, musai să îţi faci ceva timp să vezi locurile şi să cunoşti oamenii şi vei fi răsplătit, aşa cum am fost eu. M-am întors energizată, plină de bucurie şi de poftă de viaţă/muncă… şi cu tot mai multă iubire de oameni.

Despre gastronomie

Recunosc că sunt nu numai curioasă, ci şi gurmandă. Am gustat cam tot ce mi-a ieşit în cale, inclusiv lăcustă prajită, pepene cu chili, îngheţată de nu-mai-ştiu-ce. Dacă te plimbi printr-o piaţă – eu am fost în cea din Cholula- toţi te îmbie să guşti, aşa că te saturi doar din gustat. În toate, inclusiv pe dulciuri, pun praf de chili si diferite sosuri, unele destul de iuţi. Îţi cam ia gura foc. Pe o stradă din cel mai vechi cartier pueblan am admirat “procesul de fabricaţie” artizanală a chips-urilor : cartoful curăţat într-o mână, cuţitul în alta, mişcări rapide şi precise, iar feliile foarte subţiri aterizau direct în baia de ulei încins, ca să iasă de acolo crocante şi gustoase. Chips cu pulbere de chili cu lamâie deasupra și puteai să porneşti din nou la pas plin de energie.

Am mâncat specialităţi locale: mole poblana, chiles en nogada, chalupas, supă de tortillas, enchiladas, tamales… OLA! La mole poblana specificul constă în sosul maroniu, de ciocolată cu chili, peste care se pun seminţe de susan. Chiles en nogada, care se mănâncă doar in lunile iulie-septembrie, sunt ardei umpluti cu un amestec de nuci și fructe, peste care se pune un sos alb si se ornează cu rodie şi pătrunjel tocat. Sper să reuşesc să pun imagini… mănânci cu ochii mai întâi. Tamales sunt nişte turtiţe dintr-o pastă de jumări şi porumb, în interiorul căreia găsesti un pic de carne. Toate sunt bune, mai ales că sunt servite cu multă atenţie şi cu bucurie.

Ce să mai spun? Experiența  la prima mână este neprețuită, de aceea voi lăsa imaginația și dorința să prindă aripi și să motiveze pe aceia cărora le place să călătorească. Și mai zic încă o dată: cunoșterea înseamnă viață. Enjoy!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s