DILEMA VRĂBIUŢEI

Am trăit nu de puţine ori „întoarceri” de situaţie pe care nu le anticipam, cu toată atenţia mea faţă de ceea ce aduce viitorul, astfel încât am devenit în timp mult mai circumspectă în aprecierea oamenilor şi a evenimentelor.

Atunci când am crezut că iau o decizie bună, bazată pe principii ca: justeţe, adevăr sau  valoare personală şi m-am bucurat că am putut influenţa sau  că am ales corect,  în timp gestul s-a dovedit a nu fi fost o alegere inspirată. Programarea neuro-lingvistică (NLP) are, a propos de această situaţie, o convingere a excelenţei care spune  că „Oamenii iau cea mai bună decizie disponibilă la momentul respectiv”. Cu alte cuvinte, în funcţie de ceea ce ai ştiut şi ai putut la momentul X, ai decis în consecinţă şi a fost bine (lăsând la o parte ideea de „termen mediu şi lung”). Eu traduc asta prin îndemnul „nu este cazul să regreţi!”, adică să eviţi să trăieşti în trecut, analizându-ţi  acţiunile cu părere de rău, să nu îţi consumi energia cu ceva ce nu se mai poate reface, ci să mergi înainte. Dacă ar trebui să iei acum decizia de atunci, poate ea ar fi alta, pentru că lucrurile s-au schimbat între timp. Şi tu te-ai schimbat, şi contextul… totul este diferit. Aşadar, ce rost are să îţi ocupi neuronii cu ce s-a întâmplat în trecut?

Dimpotrivă, atunci când am avut convingerea că nu sunt pe drumul cel bun, că mi se întâmplă ceva rău, în timp lucrurile s-au „sucit” în aşa fel, încât am constatat că, de fapt,  am avut de câştigat. După ce treci de un aşa-zis necaz, căci totul se mişcă, perspectiva devine mai pozitivă. Durerea, furia, scad în intensitate şi, oricum, viaţa îţi aduce noi provocări care să te ţină ocupat. Îţi zici că dacă nu s-a întâmplat, înseamnă că nu era potrivit, că nu era pentru tine. Totuşi, ce am câştigat ? EXPERIENTA. Cum spune, din nou, programarea neuro-lingvistică, „Nu există eşec, există doar învăţare”, deci este corect să privesc ceea ce am trăit nu ca pe un rateu, o eroare sau o nefericire, ci ca pe o încercare, o lecţie de viaţă.  Şi dacă ştiu să învăţ din ceea ce mi se întâmplă şi să nu repet aceleaşi greşeli, sunt în mod cert mai puternic.

Scriind rândurile de mai sus, am auzit un banc, pe care îl reproduc aici fără har (sic!), aşa că, hai să spunem că este vorba despre o fabulă.

Se zice că într-o iarnă vrăbiuţa (generică!) şi-a rupt o aripă şi a fost nevoită să se ascundă lângă un gard, căci nu mai putea zbura. Stând ea acolo, zgribulită, a trecut leneş o vacă … şi HOP!,  lasă o balegă în urma ei, dar nu oricum, ci peste vrăbiuţă.

 „Oooof!”, gândeşte aceasta, „asta îmi lipsea acum” şi încearcă să iasă din rahatul urât mirositor. Se scutură plină de energie şi, când îi era bine, apare un uliu înfometat, o înhaţă şi o mănâncă.

MORALA: Nu întotdeauna când eşti în c…t este rău şi nu întotdeauna când ai ieşit din c…t, e de bine.

BONUS: Când ţi-e cald şi bine, „ciocu mic!”.

În viaţă adesea lucrurile nu sunt ceea ce par la prima vedere. Schimbarea perspectivei poate fi utilă, ca să vedem mai mult, mai nuanţat, mai complex, aş spune. Privind retrospectiv, ştiu că este mai înţelept să ne acordăm răgazul de a ne detaşa, de a observa cât mai lucid/ neutru situaţia şi deabia apoi să evaluăm ceea ce trăim, iar în funcţie de aceasta să hotărâm ce facem mai departe. Totul este relativ, iar ca să vezi relativitatea, ai nevoie de detaşare, de introspecţie si de momente petrecute cu tine, care pentru locuitorii secolului XXI sunt foarte rare.

Şi mai ştiu că ceea ce vedem  nu este realitatea obiectivă, ci propria variantă referitoare la ceea ce ne înconjoară.  Zice NLP-ul: „Harta nu este teritoriul!”. Ea, realitatea obiectivă(teritoriul) este reprezentată într-un mod unic în mintea fiecărui individ ( rezultând o hartă proprie, generată de sistemul de valori, de preferinţe şi aspiraţii, de cultură şi educaţie), ceea ce face ca oamenii să vadă diferit lucrurile, chiar trăind   aceeaşi situaţie.  Harta fiecăruia nu este teritoriul, iar hărţile diferite pot produce multe tensiuni.  Ni se pare adesea că harta personală este mai adevărată decât cea a colegului sau partenerului, deşi ea este doar o altă faţetă/reprezentare a aceleiaşi realităţi. Acolo unde eu văd binele, celălalt sesizează răul. Când eu fug de ceva, ca fiind rău,  pentru altul poate fi o situaţie favorabilă. Totul este relativ şi merită să lăsăm pe fiecare  să-şi traseze drumul pe propria hartă. Singura atenţionare se referă la a fi suficient de flexibili pentru a găsi un domeniu comun cu semenii noştri, pentru a putea relaţiona şi lucra/trăi împreună, fiind diferiţi, totuşi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s