MODELE SI ANTIMODELE DE MANAGEMENT

Mă tot gândesc la condiţia managerului în România… tabloul este mai degrabă întunecat, cu mici pete de culoare. Asta ca impresie generală. Am văzut destui manageri, tineri şi mai puţin tineri, lucrând în firme mari şi în firme mici, şcoliţi sau doar intuitivi.

Cineva provenind din altă cultură decât a noastră m-a întrebat acum câţiva ani ce cred despre managerii români. Ştiu că este greşit să generalizez, totuşi mi s-a cerut o impresie. Am spus atunci că au un ego exacerbat, generat poate de greutatea poziţiei în care au ajuns (prea repede unii?). Se comportă adesea duplicitar : zâmbet în sus şi încrâncenare în jos. Îşi văd rolul ca fiind unul de „dur”, însă le e teamă de ierarhie şi îşi „periază” şefii. Consideră că ştiu tot şi nu mai au nevoie să înveţe.

Nu cred că a trecut timp suficient ca să se schimbe fundamental situaţia. Da, vin din urmă noi generaţii de manageri, tineri, ambiţioşi şi cu ştiinţă în arta managementului. Se vede asta şi se vede bine. Totuşi, ştiinţa şi dinamismul nu acoperă în totalitate profilul conducătorului de succes. O componentă importantă a acestuia, care necesită interacţiuni variate în diferite medii şi timp pentru a se „aşeza” lucrurile, o reprezintă cunoaşterea oamenilor şi arta relaţiei cu aceştia.

Ştiinţă plus energie, dinamism, ambiţie şi caracter (personalitate), plus intuiţie/experienţă. Cam asta ar fi după mine ecuaţia managementului, iar varabilele ei pot avea şi altă ordine. Aş îndrăzni chiar să prefer dintre cele trei (ştiinţă, personalitate, experienţă) pe ultima, cea legată de arta relaţiei, pentru că această profesie nu poate exista în afara contactului cu oamenii. Ei, de fapt, constituie substanţa, bucuria sau amarul, după caz, pentru orice conducator.

În Romania, în ultimii 25 de ani s-au schimbat destul de mult cerinţele. S-a schimbat mediul economic, de afaceri, totul se mişcă foarte repede, provocările sunt multiple. Dar practicile de management? În realitate vezi de toate: „biciul” lui Dumnezeu şi „tătuca”, absolventul de universitate cu renume şi autodidactul ambiţios, „yes-man-ul”corporatist şi rebelul solitar, plin de idei. Doar culturile diferă, iar fiecare dintre aceştia îşi pune amprenta asupra acelei culturi. Până la urmă, dacă simplificăm, în peisajul economic autohton se confruntă două modele de management: tânărul dinamic şi şcolit (1) şi maturul plin de fler în relaţiile cu oamenii (2).

A fi un bun manager nu ţine de vârstă, totuşi. Cred că este esenţial să fii dotat nativ şi să vrei să faci lucrurile bine. În plus, cireaşa de pe tort, să cunoşti oamenii şi să te poţi modela de la caz la caz, astfel încât să obţii maximum de la ei. Un pic de leadership nu strică: viziune, charismă, influenţare subtilă. Ca să fii un manager bun, este necesar să ai calităţi de lider, nu numai să gestionezi resursele încredinţate.

Calităţile personale, personalitatea, temperamentul, tipul de om care eşti contează mult. Degeaba ştii ce ai de făcut şi vrei – apeşi pe acceleraţie, dacă nu poţi motiva oamenii, iar ei te urmează doar pentru că sunt obligaţi. Ei trebuie să creadă în tine, să te respecte, să te urmeze şi să dea viaţă ideilor tale. Asta este cea mai mare provocare a unui conducător. Asta este arta managementului. Altfel, te ocupi doar cu un meşteşug pe care l-ai deprins, dar pe care îl porţi greu zi de zi, fără rezultate şi fără satisfacţii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s