ROMANIA REALA

Atunci când te preocupă cunoaşterea, dezvoltarea personală, devenirea  ş.a., atunci când ai devenit un specialist care se ocupă de partea pozitivă a vieţii, să zicem,  începi să levitezi într-o zonă ideală în care totul este bun şi frumos şi apare pericolul să pierzi legătura cu realitatea, cu oamenii obişnuiţi, cei mulţi şi nefericiţi. Te interesează  o minoritate a cărei preocupare este excelenţa şi scapi din vedere majoritatea, adică normalul. S-ar putea ca pentru unii –puţini – acest normal să fie considerat superficialitate. Este o opinie şi fiecare om are dreptul la o opinie.

 

Pentru milioanele de cetăţeni care reprezintă populaţia rurală a României normal înseamnă să fii marginalizat, să ai acces limitat la cultură, educaţie şi sănătate, să circuli pe drumuri desfundate care fac ca distanţa de 20 de km până la reşedinţa de judeţ să fie la fel de greu de parcurs ca drumul până la capătul pamântului. Normal este să îţi lipsească apa curentă şi canalizarea, să nu ştii gustul produselor de supermarket, doar eventual pe cel al legumelor şi fructelor din propria gospodărie ( ceea ce nici nu este rău!). Rău este să te lupţi zi de zi pentru supravieţuire şi să nu ai niciun sprijin din partea autorităţilor statului.  Mai poţi să ai pretenţia să vorbeşti în acest caz de accesul la cultură şi educaţie? Normal acolo înseamnă să ştii puţin. Ce ştie lumea, ce zice lumea. Să te descurci cu mijloace proprii, eventual cu cele copiate de la vecini, fără să realizezi că la tine nu merge , pentru că altul este modelul tău. Descurcatul înseamnă să „ungi” mecanismele care nu funcţionează, pentru un loc de muncă, pentru un ajutor, pentru o aprobare. Asta este lumea reală, care nu vrea, ori nu poate să facă ceva pentru sine, dar are „motive” bine întemeiate pentru care nu poate. „De unde bani?”, „Nu merge nimic aici.”, „Ca să te angajezi trebuie să dai şpagă” etc.

 

Lumea reală este o lume care aşteaptă să fie condusă. Să i se dea. Să i se spună ce să facă. Şi de aceea aşteaptă inertă. Săracă, bătută de soartă… De la cine aşteaptă? De la conducători, oricare ar fi ei: primar, director, şef mare sau mic. Şefi de la care primeşte ce le prisoseşte lor, praf în ochi adesea. Când vin alegerile mai ales.

 

Lumea reală este tristă. Îţi vine să o iei la goană ca să uiţi. Numai că, deşi nu vrei, soarta te coboară din când în când acolo, pe pământ şi te trezeşti în mijlocul unui coşmar. Toţi vor, dar niciunul nu poate. Toţi aşteaptă să îi ajuţi, să faci tu treaba grea sau urâtă în locul lor. Orice soluţie le propui te întâmpină cu „Aici nu se poate.” Să le spui că orice schimbare începe cu propria persoană, cu ieşirea din zona de confort şi cu asumarea unor riscuri? Le spui, dar îţi aduci aminte de sistemul care nu funcţionează şi în loc să te ajute îţi pune piedici. E corupt şi puternic. Cum să schimbi sistemul?

 

Teoria sistemelor zice că schimbarea începe de la periferie. După mine, periferie înseamnă subsistem sau sistem mic, adică omul în care se trezeşte conştiinţa pentru schimbare, omul care devine solidar în a promova o idee ori un principiu. Conştiinţă, solidaritate, altruism, civism par vorbe mari, dar ele sunt posibile. Nu vreau să intru in tiparul „ Se poate la ei, la noi nu.” Ştiu că este greu, dar sunt o optimistă incurabilă. Avem nevoie doar de cunoaştere, de comunicare, de învăţare, de dezvoltare, de voinţă şi curaj. De asta are nevoie lumea reală… sprijin si efort susţinut ca să înveţe să stea pe propriile picioare şi să gândească cu propriile creiere. Să capete încredere şi să acţioneze.

Să se schimbe, să devină.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s