GANDURI DESPRE EDUCATIE – continuare

Profesorii au şi ei un rol extrem de important în ecuaţia educaţiei. Aşa cum stau lucrurile acum, cu durere o spun, profesorii au pierdut mult din autoritate, mă refer la autoritatea profesionistului desăvârşit, cu o probitate morală care îl face un model demn de urmat. Poate că nu şi-au pierdut-o toţi, dar mecanismele care funcţionau în trecut acum nu mai merg. Societatea s-a schimbat, la fel şi comportamentele şi aşteptările elevilor (ele sunt conforme cu noile standarde ale societăţii), iar stilul adoptat de profesori – „transfer teaching”, teoretic, prea axat pe cerinţa de a memora şi reproduce – nu este bine primit. Cam acelaşi lucru în privinţa conţinuturilor.Este nevoie de interactivitate, de metode noi, mai intuitive de predare, poate şi de o relaţie profesor-elev bazată pe respect, încredere şi colaborare. Autoritatea se câştigă şi se păstrează doar făcând eforturi permanente de a fi în ton cu vremurile. Cu schimbarea, deci.

Profesorii trebuie şi ei stimulaţi cumva. De ce nu ar putea beneficia de un an sabatic, de exemplu? Să poată lua o pauză de refacere a capacităţilor şi de împrospătare, să facă altceva, să capete o perspectivă diferită asupra muncii lor … să aibă posibilitatea să participe la stagii externe… să vadă ce se întâmplă în alte ţări. Şi apoi să se reîntoarcă mai motivaţi, să îţi dorească să schimbe ceva.

Elevii, DA!, şi aici avem o problemă. Las la o parte minoritatea celor care vor şi pot. A celor muncitori şi interesaţi. Mă gândesc la restul, la cei care vin la şcoală ca să etaleze o ţinută cât mai trendy, telefoane şi alte device-uri sau chiar maşini. Nu ar putea face asta fără contribuţia şi/sau acordul părinţilor. Profesorii nu mai au influenţă, iar elevii se copiază unii pe alţii. În rău. Nici societatea nu le oferă modele mai bune de urmat, aşa încât toţi vor să înveţe puţin, să scape repede de şcoală şi să câştige apoi bani mulţi din meserii la modă: top model, vedetă de televiziune, fotbalist…
Şi, dacă se poate, să aibă parte în fiecare moment al vieţii de cât mai multă distracţie.

Nu pot încheia fără să amintesc un alt factor-cheie, subfinaţarea cronică a învăţământului, care este – din păcate- politică de stat. La aşa o politică, nici nu poţi spera la rezultate. Se mai adaugă aici lipsa de viziune şi veşnica schimbare a modelului. Înţeleg că ne-am aliniat la standardele europene, nu pot să accept însă lipsa de viziune, modelele fanteziste aplicate educaţiei – mai mult mofturi politicianiste decât idei sănătoase. În felul acesta, sistemul educaţional, devenit teren de încercare pentru diferiţi „strategi”, a ajuns instabil şi impredictibil. Rezultatul: tot mai puţini cetăţeni au încredere în el. După ce că nu sunt bani pentru igienizări sau pentru dotare în multe din şcolile româneşti, după ce că nu sunt bani pentru salariile profesorilor, se mai schimbă şi cadrul de funcţionare aproape an de an.

Cred că multe s-ar schimba în bine în România dacă cei care ne conduc ar fi dispuşi să îşi lase interesul personal la coadă şi să muncească onest pentru binele celor mulţi. Poate s-ar face mai multe autostrăzi, poate companiile de stat ar funcţiona la parametri normali, poate învăţământul ar livra societăţii tineri bine pregătiţi şi cu un profil moral sănătos, poate spitalele ar contribui prin prevenţie la creşterea stării de sănătate a populaţiei, poate am irosi mai puţin resursele şi am crea o bază solidă pentru creştere economică şi, în general, mai multă speranţă pentru viitor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s