GANDURI DESPRE EDUCATIE

Un nou an şcolar a început… ca la noi, adică cu o amânare de o săptămână. Este ca şi cum a apărut ceva peste noapte, noi nu am fost pregătiţi şi ne-a luat prin surprindere. Asta nu mă miră, pentru că se întâmplă foarte des şi în aproape toate domeniile. Mă indignează, însă, faptul că o hotărâre de Guvern, care se presupune că a fost bine fundamentată şi are putere de lege, a fost aruncată în aer fără prea multe explicaţii. Este adevărat, de alt Guvern decât cel care a adoptat-o. Cu alte cuvinte, nimic din ce au aprobat ceilalţi nu este bun! Până aici s-a ajuns, chiar cu riscul de a crea încurcături.

Autorităţile astea nu au auzit de planificare, de previziune, de managementul riscurilor , ca parte importantă a planului general? După mine, acest incident critic spune foarte multe despre felul în care merg lucrurile în societatea noastră: cine deţine puterea face abuz de ea (indiferent din ce partid sau coaliţie face parte), toate trăznăile (diletantism la cel mai înalt nivel) trec în numele democraţiei şi în detrimentul acesteia, vocile autorizate sunt ignorate, în schimb neaveniţii fac legi şi schimbă reguli, deşi sunt total lipsiţi de viziune, de strategie şi – ce e mai rău! – de bune intenţii. Mie mi se pare că acest început de an şcolar este tipic pentru derizoriul în care se află educaţia românească.

Baza materială este la pământ şi adesea este invocată ca să abată atenţia de la celelalte lipsuri, încă şi mai mari. Nici înainte de 1989 nu prea aveam mare lucru în materie de dotare, dar parcă se făcea totuşi mai multă carte decât acum. Nu aveam atâtea săli de sport prost construite şi supradimensionate sau amplasate în comunităţi mici, deci subutilizate. Nu aveam calculatoare sau tablă ultimul răcnet, nici camere de luat vederi sau pază. Erau laboratoare, ceva material didactic, mai mult spirit gospodăresc, mai multă grijă pentru bunul comun.

Poate că în această direcţie, inspectoratele şcolare împreună cu autorităţile locale vor trebui să facă o analiză serioasă ( realistă, onestă, nepărtinitoare, profesionistă; oare avem manageri buni în acest domeniu?) a nevoilor de de funcţionare / dezvoltare pentru fiecare unitate şcolară. Da, este greu să le acoperi pe toate, dar ca în fiecare gospodărie administrată cu bun simţ, îţi faci planul şi treci la treabă cu hărnicie, astfel încât, în limitele bugetului, să realizezi cât mai mult din ceea ce ţi-ai propus. Nu cheltui pe prostii şi nu aştepţi să vină la contracte doar privilegiaţii . Ce nu poţi anul acesta, faci la anul, dar măcar ştii că eşti pe drumul cel bun şi că vei ajunge acolo unde ţi-ai propus. Asta înseamnă că ai avut o strategie.

Curriculum-ul este o altă mare problemă. Programele sunt prea încărcate, prea teoretice, prea la un nivel imposibil de „înghiţit” de către elevii – mulţi – aflaţi sub nivelul mediu, să zicem. Ce facem cu ei? Dacă se duc degeaba la şcoală, că tot nu înţeleg nimic, îi încurcă pe ceilalţi şi le irosesc timpul profesorilor, nu se cheamă că educaţia este ineficientă? Nu se cheamă că îi transformăm în rebuturi? Şi asta încă de la început?

Sunt necesare restructurări masive ale programelor de studii. Am văzut că au fost introduse „Educaţie civică” şi „Educaţie antreprenorială”. Poate şi alte materii care creează abilităti necesare la inserţia pe piaţa muncii şi, în general, aptitudini de viaţă. Am citit pe anumite forum-uri impresii ale elevilor a-propos de aceste materii. Dezamăgitor! Nu le place, nu fac mare lucru, unii profesori le dau notele după cum îi ştiau de la alte materii etc. Bănuiesc că aşa cum le-a fost prezentată informaţia ( subliniat, pentru că doar informaţie li se dă în cele mai multe cazuri), nu era nimic atractiv. Ce să îţi placă dacă ai încă ceva de învăţat ca papagalul, fără să îi vezi partea practică, utilitatea?

Orele acestea pot să fie transformate în ateliere, în momente memorabile de interacţiune, de antrenare a comunicarii personale, de deprindere a unor roluri pe care le vor îndeplini mai târziu în societate ( de exemplu rolurile în interiorul unei echipe), de dezvoltare personală ( elemente de autocunoaştere, leadership, negociere, management al conflictelor). De ce nu există posibilitatea în mod legal ca persoane din alte domenii să fie antrenori în cadrul acestor ateliere, un fel de profesor-asociat? Prea marea reglementare a domeniului, prea obsesiva grijă pentru calitatea învăţământului duc, de fapt, la închistare şi desuetudine. Fără rezultate pozitive, de altfel.

Continuare in curand…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s