SISTEME MARI SI SISTEME MICI

Eu, ca persoană, sunt un sistem mic, mic de tot. Pot, însă, să funcţionez de sine stătător (dacă am suficientă vână) sau pot fi parte integrantă, subsistem deci , al unui sistem mai mare: echipă de proiect, grup de muncă, organizaţie ş.a. Funcţionez la fel în ambele situaţii sau există diferenţe?

Mi-aţi putea replica :
– Ce atâta filozofie? Funcţionez… slavă , Domnului!
Iar eu vă răspund că îmi pun această problemă fiindcă mă străduiesc să funcţionez bine, să învăţ şi să mă dezvolt. Până la urmă, ce fac eu este o luptă pentru supravieţuire perfect legitimă. Toate sistemele se nasc, cresc şi mor atunci când le vine vremea.

Principiile de funcţionare par a fi aceleaşi, fie că eşti mare, fie că eşti mic: libertate, echilibru, flexibilitate, interconectare, onestitate, profesionalism etc. Diferă doar combinaţiile de la caz la caz şi impactul asupra mediului, al societăţii, în general. Evident, sistemele mari au un impact major în cele mai multe cazuri (vezi Coca-Cola, Apple, Facebook, ca să dau doar trei exemple), însă există cazuri de sisteme mici – personalităţi covârşitoare, oameni de geniu – care îşi depăşesc cu mult condiţia şi marchează hotărâtor un domeniu sau o epocă ( da Vinci, Newton, Einstein, Maica Tereza).

Toate sistemele au fost mici la început. Atunci când sistemul creşte, acumulează energii de tot felul. În termeni actuali, acumulează cunoaştere, iar o parte a acesteia se răsfrânge asupra organizării sistemului. Cunoşterea produce schimbare, deci. Comunicarea, interacţiunea cu mediul, cu partenerii de afaceri, cu instituţiile statului sau cu societatea civilă facilitează răspândirea cunoaşterii şi schimbarea societăţii în ansamblul ei.

Nu pot analiza ce se întâmplă la nivel planetar. Pot doar să mă informez şi să vreau să înţeleg cât mai mult din vremurile în care trăiesc, ca să mă înscriu în curent. Dacă doresc, dacă nu, nu este niciun bai, pot să mă situez într-o poziţie marginală şi să trăiesc bine merci, aşa cum fac din ce în ce mai mulţi semeni de-ai noştri care nu mai suportă presiunea şi ingerinţele societăţii contemporane. Cel mai bun lucru pe care îl pot face, însă, este să mă cunosc pe mine însămi, să mă înţeleg şi să mă preţuiesc ca (sub)sistem echilibrat şi valabil al Universului. Pot să ascult, să observ şi să înţeleg care îmi este menirea. Pot să fiu mai bună zi de zi, încercând să devin ceea ce mi-a fost dat să fiu. Oricare dintre noi poate acelaşi lucru, numai să vrea, numai să îşi acorde timp pentru asta.

Vreau să spun că din perspectiva transformării, a calităţii schimbării, un sistem mic poate fi la fel de performant ca unul mare, dacă nu chiar mai mult. El sesizează mai uşor neconcordanţele cu mediul ( apar întrebările: ce nu merge?, de ce mă simt nemulţumit?), accesează mai repede răspunsurile şi produce schimbarea necesară. Este mai flexibil. Voinţa şi energia sa sunt nepreţuite şi inepuizabile.

Sistemele mari au structuri care necesită timp pentru a se modifica, au culturi care se opun uneori, alteori chiar viziunea afacerii este depăşită. Sigur, sistemul mare produce mult, cu profit pe măsură, iar banii sunt totul în societatea de azi. Când spun bani, nu mă refer la forma lor fizică, ci la ideea de bogăţie pe care o deţine cineva cu bani şi la puterea pe care i-o dă acestuia averea sa. Dincolo de barierele naturale, sociale, culturale, de-a lungul timpului capitalul şi-a găsit uşor drumul spre capital, s-a unit şi a creat putere. Să nu uităm că există mai multe feluri de putere. Se pare că viitorul este al puterii informaţionale, iar sistemele care înţeleg asta, vor rezista pe termen lung.

Din perspectiva cunoaşterii, un sistem mic, biologic – omul – poate depăşi un sistem mare. De aceea nu văd viitorul îndepărtat ca fiind al conglomeratelor multinaţionale, ci al unor organizări de sisteme mici, interdependente, unite de comuniunea de valori şi de principii. Va fi mai important în continuare ca producerea de valoare să fie dublată de preocuparea pentru dezvoltare durabilă, reducerea sărăciei, asigurarea resurselor necesare vieţii de zi cu zi, asigurarea accesului egal la resurse, împărtăşirea şi valorificarea experienţei etc. Acum sună pretenţios, dar pentru generaţiile viitoare acesta va fi un „modus vivendi”, iar omenirea – dacă vrea să mai existe- este obligată să devină înţeleaptă şi să înveţe să valorifice la maximum sistemele mici. În tot cazul, mai mult decât o face acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s