UN DESTIN TRIST

A fost un om bun, optimist, cu zâmbetul pe buze, foarte muncitor şi dornic să ajute pe toată lumea. O sursă de energie pentru cei din jur. A fost geolog, om de radio, antreprenor, consultant de afaceri. Vorbim la timpul trecut … pentru că nu mai este printre noi.

Am fost impresionată de numărul mare al celor care l-au cunoscut şi apreciat, care şi-au exprimat consternarea şi regretul că a plecat acolo sus. Cum frumos au spus unii dintre colegii săi, „s-a dus să dea consultanţă în cer” sau „cartează terenul în Rai”. Aşa este. Mai presus de toate, însă, şi-a găsit liniştea. Nimeni dintre cei care au fost în preajma lui în ultimul timp nu a ştiut ce se ascundea în sufletul lui. Sub figura bonomă şi sub zâmbetul său şăgalnic se aflau nelinişti, dureri şi neputinţe numai de el ştiute.

A fost prietenul tuturor Coco, Cocuţă, cum îi ziceam noi cei din familie, când îl alintam, dar el a avut prea puţini prieteni adevăraţi. Cel de sus este nedrept când lasă oamenii buni la discreţia şmecherilor. Multă lume a profitat de cunoştinţele lui, de munca şi de timpul lui, pe care le dăruia fără limite şi fără să aştepte ceva în schimb. Era ocupat tot timpul, dar trăia de pe o zi pe alta, hrănindu-se probabil cu satisfacţia că a fost de folos. Nu avea bani, dar era plin de entuziasm şi dornic să ajute pe alţii. Lipsurile, stresul, singurătatea l-au măcinat încet, iar moartea lui apare în acest context o eliberare.

Da, acum este liniştit. Nu mai are nimic de descâlcit, nici o obligaţie de dus la bun sfârşit, nimic de reparat… Sufletul lui este liber –aşa cum îi plăcea lui – şi veghează asupra noastră, a tuturor, inspirându-ne şi fiindu-ne suport. Acolo unde s-a dus, nu mai există trecut şi nici viitor, există doar clipa pe care, în sfârşit, a reuşit să o prindă şi să o umple cu spiritul lui.

Coco avea 50 de ani. Ştia că este multă impostură şi răutate printre noi şi, totuşi, nu răspundea cu rău , ci căuta să vadă partea bună a fiecărei situaţii sau persoane, ca să meargă mai departe. Îi plăcea să spună „Timpul le rezolvă pe toate”, dar pentru el timpul n-a mai ajuns. Fiecare dintre cei care l-au cunoscut se poate întreba acum dacă a făcut tot ce putea pentru el, fiindca avea nevoie de ajutor, însă nu îl cerea. Era prea mândru? Prea rezervat ? Nu vom şti niciodată.

Câteva gânduri acum despre societatea în care trăim şi care permite ca oameni capabili şi plini de entuziasm să devină victime… resurse utilizate incorect ori insuficient, irosite deci. Cunosc destui oameni de valoare şi de caracter, care –ca şi Coco- sunt la discreţia unor persoane cupide, fără scrupule, mediocre şi profitoare. Ei, cei de valoare, reprezintă o minoritate şi ar trebui să îi preţuim şi să învăţăm de la ei. Este tragic că situaţia se prezintă exact pe dos. Prea multă competiţie, prea multă superficialitate, o lipsă acută de principii domină relaţiile de muncă, de afaceri, personale. Nu este prima oară când afirm că vremurile pe care le trăim sunt perfide şi lipsite de morală. Societatea pare că se autodistruge, pentru că îşi devorează propriii „copii”. Coco a fost unul dintre ei , care chiar a luptat (proiecte, cursuri, antreprenoriat –sunt efecte vizibile) ca societatea să progreseze şi a crezut cu toată fiinţa lui că progresul este posibil. Posibil prin muncă îndârjită, dăruire, entuziasm şi altruism. A trăit pentru alţii, s-a consumat pentru munca lui, dar… în mod fundamental a fost UN OM SINGUR în drumul lui prin lumea asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s