POLITICI OCUPATIONALE PENTRU GRUPURI DEFAVORIZATE

La final de an …PLANURI.
La început de an … ACŢIUNE.

La început de 2012, ca la orice alt început, eu simt că am mai mult entuziasm, căruia i se alătură încredere şi speranţă. Poate că aceste sentimente chiar hrănesc entuziasmul. Luând în considerare efectele pozitive ale acestuia constatate în timp, sunt sigură că ar fi util pentru fiecare dintre noi să căutăm noi începuturi în activitatea ca şi în viaţa noastră. Este, de fapt, o curăţare de „balastul” emoţional acumulat, o împrospătare a energiilor creatoare, o reinventare, dacă vreţi, şi este un model pe care îl poate urma orice sistem, mare sau mic, începând de la individ, trecând prin echipă şi terminând cu societatea în ansamblul ei.

După 20 de ani de tranziţie si de căutare a democraţiei ( timp în care România s-a schimbat mult), mi-ar plăcea să văd că în societatea noastră se întâmplă lucruri adevărate, bine intenţionate şi bine gândite. Utile. Stabile. Reale. În mod concret, mi-ar plăcea să existe POLITICI OCUPATIONALE PENTRU GRUPURI DEFAVORIZATE.

Nu este suficient ca un număr finit de proiecte cu fonduri europene să furnizeze ici-colo câteva speranţe şi oportunităţi. Oamenii cărora le sunt adresate beneficiază de suport, de consiliere, ori primesc competenţe noi, însă nu au şanse reale să găsească un loc de muncă. Sunt eforturi lăudabile, cele mai multe( vorbesc din proprie experienţă), însă sunt disparate şi – în lipsa unei strategii la nivel naţional – au încă un impact scăzut asupra societăţii în ansamblu.

Da, ştiu, avem politicieni şi funcţionari publici destui care ar putea să „creeze”, dar din păcate în marea lor majoritate aceştia nu au competenţele necesare pentru a formula strategiile necesare. Nu le avem acolo, la autorităţi, ci aiurea, în interiorul societăţii noastre, pierdute, ascunse, uneori împiedicate să se manifeste, alteori retrăgându-se din viata publica ele însele. Nu există interes pentru a scoate la lumină şi a pune să lucreze valorile naţionale, iar asta ne trage înapoi ca ţară.

Unul din aspectele care, în opinia mea, ar avea impact asupra societăţii în acest an 2012, este o politică ocupaţională pentru cel mai oropsit, nefericit şi deznădăjduit grup defavorizat: persoanele cu vârsta peste 45 – 50 de ani. Aceste persoane se află într-o situaţie dramatică. Sunt în pragul vârstei a treia ( pe plan personal este o răscruce), dar au încă puterea şi dorinţa de a munci, au calificări şi competenţe unele foarte utile în acest moment. Unii au diplome universitare şi experienţă cât cuprinde, inclusiv de management. Nu au un loc de muncă, iar în condiţiile actuale, s-ar putea să nu îl găsească deloc. Niciodată.

Am cunoscut destule persoane din această categorie, şi bune şi mai puţin bune sau chiar rele. Îndrăznesc să spun că majoritatea ar putea să contribuie suficient de mult la cresterea PIB o bună perioadă de timp. De ce nu ar fi util un inginer la 53 de ani sau un profesor de 57 de ani? Sau o contabilă de 49 de ani? Ştiu un caz al unei contabile de 49 de ani care a ajuns cu chiu cu vai la un interviu pentru postul de primitor-distribuitor într-un depozit şi care, în momentul angajării, atunci când a trebuit să arate cartea de identitate, a fost respinsă cu motivul :”Aaa, sunteţi prea în vârstă!” Dar ce vârstă garantează seriozitatea şi munca de calitate?
Ce le rămâne de făcut acestor oameni, acum când economia nu absoarbe forţă de muncă (e criză, nu?) şi vârsta de pensionare a crescut?

În ceea ce priveşte strict acele persoane, soluţii există: recalificare, job-uri part-time, , munca sezonieră, mici afaceri (toţi întreabă de unde capital?). Dar societatea ce face? Ar fi timpul să le acorde o şansă prin politici ocupationale adaptate. M-aş bucura să văd că Ministerul Muncii lansează un program naţional – similar celor din sănătate, dar mai eficient – cu măsuri concrete adresate persoanelor de peste 45 de ani, care intâmpină dificultăţi la reintegrarea pe piaţa muncii. Cu facilităţi reale acordate angajatorilor, cu pârghii economice folosite inteligent. În felul acesta, sunt convinsă, România ar fi capabilă să-şi valorifice toate resursele interne şi să sară mai sus de penultimul loc în UE la sărăcie.

Că tot este an electoral… ce-ar fi ca persoanele din acestă categorie să fie atente la discursurile electorale, să pretindă de la candidaţi politici sociale coerente şi să sancţioneze la vot lipsa acestora? Ce-ar fi dacă ne-am construi politicile începând prin a fi mai responsabili?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s