Modelul romanesc

Ma lovesc tot mai des in ultimul timp de un “model” autohton de business care ascunde si un tip special de relatie furnizor – client. Ghilimelele din fraza precedenta indica faptul ca, desi este un tipar real care se repeta la nesfarsit in domenii diferite, el reprezinta de fapt un anti-model, ceva care in mod insidios si perfid erodeaza mediul de afaceri si nu numai.

Daca puterea financiara a celor doi « parteneri » ( iarasi ghilimele, caci asta ar trebui sa fie ei, insa nu sunt) este disproportionata, atunci in aceasta relatie economica cel mai adesea exista un abuz de putere, adica cel mare il forteaza pe cel mic sa-i accepte conditiile. Ala micu’, speriat si cu sabia deasupra capului, zice DA pentru a prinde contractul, desi calculele arata ca pe termen lung se indreapta spre faliment. Schema aceasta inseamna vicierea raportului cerere-oferta, siluirea pietei si subminarea chiar a afacerii celei puternice, pentru ca pe termen lung baza de selectie a furnizorilor sai va fi tot mai ingusta si mai nedemna de incredere. Intr-o lume normala, in care exista etica in afaceri tradusa in respect intre parteneri, negocierea ar avea in vedere interesul reciproc si s-ar finaliza cu o intelegere de tip win-win. La noi, insa, cel puternic impune totul: termene de plata, comisioane, alte reguli care difera de la caz la caz in functie de natura serviciului tranzactionat. Cel mic tremura si face matanii pentru ca amenintarea este nu de putine ori directa : « exista destui furnizori pe piata », « aveti servicii scumpe ! », « aaa, plata la 45 de zile » etc. Toate riscurile raman, deci, in spinarea lui. Dumnezeu stie cum pot unii sa reziste in astfel de conditii… Pana la urma, in orice relatie de lunga durata bazata pe incredere, niciunul dintre parteneri nu trebuie sa fie fortat sa-si piarda mai intai demnitatea si apoi afacerea.

Lipsa eticii in business este marea problema a perioadei actuale. Salbaticia din lumea afacerilor este, insa, creata si controlata de oameni. Pana la urma, oamenii sunt cei care s-au salbaticit. « Homo homini lupus ». Nu numai in business ci si in relatiile particulare ei actioneaza fara scrupule, ii trateaza pe ceilalti fara respect si incearca sa castige cu orice pret. Totusi, pretul platit este prea mare. El include izolare, polarizarea societatii, relatii tot mai superficiale si dictate de interese, debusolarea indivizilor, marginalizarea/pierderea valorilor adevarate… si pana la urma societatea in ansamblul ei pierde. Asta vrem ? Sa ajungem mai repede pe marginea prapastiei ? Vrem sa ne bucuram in singuratate de reusita , de succes ? Eu, cel puternic, ma bucur ca te-am pus la pamant ( ce succes !) pe tine, cel slab. Nu-mi pasa ca victoriile mele repetate creeaza desert in jur. Ce daca pana la urma, din lipsa de combatanti, nici bucuria nu mai este deplina, pentru ca nu mai am cu cine sarbatori ?

Mi se pare dramatic faptul ca noua generatie se formeaza in aceasta atmosfera viciata si copiaza modele de reusita care au mari carente in termeni de comportament, de principii si de valori. Unde este puterea duplicata de cooperare, unde este compasiunea, unde este saltul produs de creativitate, ca sa nu mai vorbim de sinergie, unde este bucuria impartasita ? Ma tem pentru copiii de azi, caci – daca vom continua pe aceasta directie – lumea lor va fi una trista, incetosata, fara speranta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s