Mai multa P.A.C.E.

Revin cu cateva detalii legate de continutul unui post anterior in care prezentam un model de atitudine & comportamente cu potential de generare a performantei si satisfactiei pe multiple planuri. Doua dintre competentele socio-emotionale care compun acest ansamblu si care se amelioreaza prin antrenament sunt asertivitatea si empatia.
Spuneam ca asertivitatea este capacitatea de a iti exprima deschis, cu curaj, sentimentele, ideile, opiniile si de a iti sustine drepturile, fara a fi insa agresiv si a incomoda interlocutorii. Caracterul asertiv inseamna in plus sa iti poti argumenta punctul de vedere intr-o discutie si sa-ti gasesti raspunsul potrivit in orice imprejurare. Dupa anumiti cercetatori, asertivitatea comporta patru elemente :
1. refuzul cererii – sa fii capabil sa spui NU atunci cand nu doresti sau cand ceea ce ti se cere nu este in interesul tau ;
2. cereri de favoruri si formularea de cereri – cat de capabil esti sa ceri ajutor atunci cand ai nevoie ;
3. exprimarea atat a sentimentelor pozitive cat si a celor negative – sa poti sa spui cand iti place ceva si sa stii cum sa spui ca nu esti de acord, nu te intereseaza etc., si asta fara a rani persoanele respective ;
4. initiere, continuare si incheiere a unei conversatii generale – sa fii capabil sa initiezi o discutie, sa poti sa o continui fara a presa pe celalalt, sa stii sa inchei cu tact sau sa intelegi cand este cazul sa inchei o conversatie.
Daca esti capabil sa adopti cu usurinta comportamentele si esti natural in cele patru situatii de mai sus, inseamna ca esti asertiv. Trebuie sa precizez faptul ca asertivitatea este legata de absenta anxietatii. Daca ti-e teama, daca nu te simti in largul tau in fata anumitor persoane sau in situatii-limita, nu iti vei putea afirma punctul de vedere, desi poate este valoros. La fel, nu vei initia o conversatie ori nu vei formula o cerere de sprijin atunci cand nu mai poti razbi singur. In aceste situatii vei pierde si nu este de vina soarta sau cel din fata ta. Atentie : cererea verbala trebuie insotita de un stil nonverbal adecvat : tonalitate, expresia fetei, pozitie etc, care sa sustina si sa amplifice continutul mesajului verbal.

Pe axa asertivitatii, la un capat se afla individul pasiv, la celalalt individul agresiv, la mijloc persoana asertiva si pe undeva, penduland intre cel doua extreme, mai exista si pasiv-agresivul. Pasiv –agresivul este calm la exterior, dar in sinea sa adesea clocoteste din pricina resentimentelor sau a suspiciunii ca ceilalti profita de el. Neexprimandu-si deschis punctul de vedere atunci cand se intampla ceva, el isi reprima un timp sentimentele, acestea se manifesta ca un foc mocnit sau ca o oala sub presiune, pentru ca in mod neasteptat si cu totul exagerat sa se produca explozia. Persoana pasiva asteapta si nu se exprima desi are in mod cert o opinie, evita situatiile inconfortabile, lasa initiativa celorlalti, astfel incat devine usor de manipulat, ceea ce ii produce scaderea respectului de sine, o atitudine pesimista si, in final, nefericire. Agresivul vorbeste mult, dominandu-i verbal si nonverbal pe ceilalti. Nu tine cont de parerile si de sentimentele interlocutorilor, uneori abuzand de acestia, ceea ce face sa fie stapanit adesea de stres autoindus. Pentru ca atmosfera pe care o creeaza este tensionata, acesta va ajunge sa fie evitat de o mare parte din persoanele cu care a interactionat in trecut, astfel incat relatiile lui nu rezista in timp.

Refuzul cererii formulate de cineva sau, in alti termeni, capacitatea de a spune NU si de a iti exprima dezacordul, poate imbraca o forma civilizata, astfel incat sa nu atraga ruperea relatiilor sau repercusiuni negative. O formula neutra ar fi « Eu nu vad lucrurile asa… ci in felul urmator… ». De asemenea, in cazul cand nu ai inteles exact ce vrea sa zica interlocutorul, ca persoana asertiva ai tot dreptul sa ceri lamuriri : « N-am inteles prea bine. Ce vrei sa spui cand zici ca… ? ». In ambele cazuri rezultatul este o comunicare mult mai eficienta in termeni de claritate a mesajului, fara insa a afecta relatia dintre persoane.

Empatia nu este doar un comportament amabil, nu este doar compasiune si nu inseamna acord cu pozitia celeilalte persoane. Empatia este recunoasterea faptului ca si partea cealalta are un punct de vedere, fara a ii pune la indoiala valabilitatea. Ca sa fii empatic este important sa iti tii propriile emotii in frau, adica sa ai constiinta de sine si sa iti retii primul impuls de a contrazice sau de a impune, apoi sa ai rabdare si sa stii sa asculti.
Declaratiile pline de empatie incep cu pronumele « tu », ceea ce inseamna ca interlocutorul este in centrul atentiei. Cand manifesti doar amabilitate sau compasiune, care fara indoiala sunt necesare in multe situatii, propozitiile il au ca subiect pe “eu”, adica se concentreaza pe ceea ce simt eu, cel care vorbeste. Sunt binevenite, dar nu au forta de a schimba natura relatiei, asa cum se intampla in cazul enunturilor empatice, care se focalizeaza pe sentimentele celuilalt. Daca ii spui acestuia « Probabil te simti frustrat/necajit/umilit … » in loc de « Stiu ce simti. Mi s-a intamplat si mie. », ii arati ca te preocupa persoana lui, ca ii intelegi sentimentele si il sustii ca sa isi revina. Se creeaza astfel un raport de incredere, persoana este incurajata sa isi deschida sufletul si sa vorbeasca despre sentimentele ei.

Atunci cand exploram o problema exista trei perspective de gandire, de raportare la acestea :
– starea de asociere sau pozitia/perspectiva eului
– starea de disociere sau perspectiva observatorului
– perspectiva celuilalt.
Situarea pe pozitia celuilalt este o pozitionare empatica, ce ne ajuta sa vedem problema cu ochii lui, din perspectiva lui, preluand experientele lui. A vedea o situatie in modul in care o face altcineva nu inseamna ca renunti la punctul tau de vedere, ci ca te straduiesti sa intelegi punctul lui de vedere. Aceasta atitudine iti aduce cel putin doua avantaje : creeaza suportul de incredere pentru a construi o relatie si iti furnizeaza informatii suplimentare necesare pentru a gasi o baza comuna de rezolvare a problemelor. Transpunerea in locul interlocutorului ( client, sef, subaltern, membru al familiei etc.) te ajuta sa vezi situatia prin ochii lui, prin filtrele lui, prin experienta lui. Preluarea pozitiei celuilalt reprezinta un proces natural si automat aparut in relatia cu o persoana pretuita in mod deosebit ( ea asta intelege atunci cand tu te situezi pe pozitia ei), iar sentimentul acesta de legatura speciala provine intr-o anumita masura din armonizarea cu parerile, dorintele si perspectivele celuilalt.
Cred ca acum am adus ceva mai multa lumina asupra modelului P.A.C.E. si sper ca vor fi persoane interesate sa lucreze / sa se antreneze pentru a dezvolta aceste abilitati. Ramanem conectati…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s