Avem nevoie de disciplina emotionala

Se stie ca emotiile negative, mai ales traite in mod exacerbat, inhiba functiile cognitive de nivel superior, asa incat reactiile noastre devin ilogice, mult exagerate, adesea nedrepte si, prin urmare, ne fac mult rau. O posibila solutie pentru a indrepta lucrurile este procesul de disciplinare emotionala, pe care il explic pe scurt in continuare. Pentru a fi eficienti pe aceasta directie, avem mai intai nevoie sa respectam patru angajamente :

  • sa ne asumam responsabilitatea pentru propriile sentimente
  • sa facem lucruri in prezent care ne pregatesc pentru viitor
  • sa reactionam intr-o maniera mai echilibrata, mai sanatoasa la situatii dificile din punct de vedere emotional
  • sa alegem si sa aplicam anumite strategii pentru a aborda mai eficient dificultatile.

Multi considera ca sentimentele noastre sunt principalul limbaj al spiritului. Informatiile despre ce este cu adevarat benefic pentru viata noastra reprezinta o forma de intelepciune interioara, comunicata prin intuitie si sentimente, proces foarte diferit de gandirea constienta si analitica. Procesul de disciplinare emotionala consta in cinci etape :

  1. CAUZA – identifici cauza imediata a emotiilor
  2. TRUP – stabilesti locatia si intensitatea senzatiilor/reactiilor fizice
  3. MINTE – identifici gandurile, convingerile si imaginile ce insotesc reactiile fizice
  4. SPIRIT – observi ce parte a ta este scoasa la lumina de felul in care reactionezi la situatia curenta
  5. ALEGERE – faci o alegere de disciplina emotionala si o pui in aplicare pentru a aborda constructiv problema aparuta.

Aici spiritul are sensul de parte a omului care reprezinta sinele constructiv, bun, afectuos, deschis. Tendinta naturala a individului este de a isi reprima trairile din teama de a nu le scapa de sub control. Disciplina emotionala ne ajuta sa traim toata gama de emotii intr-un mod chibzuit si plin de inteles. Ne ajuta sa fim onesti, sa ne confruntam cu sentimentele noastre, fara sa insistam asupra lor si fara  sa le suprimam, caci suprimarea le distorsioneaza si le amplifica puterea.

Putem fi fericiti daca dam atentie sentimentelor si cautam sa le constientizam, sa le intelegem, sa ne racordam la adevarata noastra fiinta, sa fim autentici, sa ne traim spiritualitatea. Fericirea este o stare mentala, nu un ansamblu de imprejurari. Nu vom gasi niciodata fericirea daca pornim in cautarea ei, fiindca asta presupune sa o cautam in afara noastra. Dar fericirea este in interiorul noastru, este o traire! . “Cheia fericirii este renuntarea la nefericire” spunea Richard Carlson. Intr-adevar, este mai usor sa renuntam la nefericire, ca act de vointa sau ca alegere personala, decat sa tot cautam ceva ( ceva dupa care alearga toata lumea), fara sa stim exact ce. Daca ne ascultam si ne intelegem pe noi insine, avem apoi disponibilitatea sa ii ascultam si sa ii intelegem pe cei din jurul nostru, iar aceasta este calea de a avea relatii armonioase, care ne umplu sufletul. Sa nu cautam fericirea in acele lucruri exterioare care ne ofera o clipa de entuziasm, ci sa alegem :

–          sa nu reactionam in mod exagerat la lucruri minore

–          sa nu luam totul prea personal

–          sa nu tratam prea serios si sa conferim proportii imense lucrurilor marunte

–          sa invatam sa fim optimisti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s