Cateva cuvinte despre prietenie

Cineva apropiat mie spunea odata ca in aceasta viata, de la nastere pana la moarte, suntem intotdeauna singuri. Atunci m-am razvratit impotriva ideii si am suferit un soc.  A fost, cred, teama ca s-ar putea sa fie adevarat, ca desi suntem inconjurati de nenumarati semeni, ei ne sunt straini. Oricat ne zbatem sa-i cunoastem, acest lucru ne este interzis si ramanem vesnic in spatele unui zid.

Exista, totusi, in cei mai multi dintre noi nevoia de comunicare, de caldura umana, de sprijin moral, o nevoie pe care unii o constientizeaza, altii nu. Atunci cand simti lipsa unei legaturi autentice cu cei din jur, apare drama singuratatii in fata necunoscutului, a intunericului din care venim si spre care ne indreptam si a infinitatii universului fata de care nu reprezentam nimic.  Avem datoria, totusi, sa ne facem macar suportabila aceasta existenta efemera, daca nu reusim sa o facem memorabila ori utila. Dar cum ajungem acolo? In opinia mea, o cale este sa ne cunoastem pe noi insine si sa fim in acord cu ceea ce suntem, cu valorile si principiile in care credem. Prietenia este una dintre aceste  valoril. Greu de atins, insa, in zilele noastre.

Cei mai multi oameni cred ca gasesc si se grabesc sa numeasca prietenie orice asociere  generata de minime afinitati, de mari interese sau de aparente inselatoare. De fapt, de multe ori avem nevoie de un suport pentru a merge mai departe, avem nevoie de un suflet care sa ne inteleaga si sa stie sa asculte, iar asta nu se gaseste la tot pasul. Cel mai greu este atunci cand ai investit incredere in cineva si constati ca n-a meritat fiindca nu il intereseaza decat problemele lui, nu are nimic de dat si intotdeauna se pune pe sine inaintea oricui. Ce reprezinti tu pentru el? Unul din cei multi, in individ fara fata, fara nume, fara nevoi, fara pretentii. Un om care accepta orice in schimbul privilegiului de a te numi PRIETEN.

Ei bine, nu! Decat asa minciuna, mai degraba este de acceptat singuratatea. Sa invatam sa o acceptam, dar sa nu ne complacem si sa nu o lasam sa ne domine. Sa cochetam cu ea, doar. Odata facut acest pas, ceva in jurul nostru se lumineaza si  se deschide  usa spre o noua lume. De fapt, aceeasi lume se oglindeste in mintea noastra in mod diferit. Ne intelegem mai bine pe noi insine si pe ceilalti, avem mai multa clarviziune, suntem inspirati. Acum suntem si mai puternici, fiindca am inteles neputinta de a ne apropia pe cineva in mod dezinteresat. Ceea ce putem face in continuare este sa nu cerem si sa nu speram nimic de la nimeni, caci este in van.

Gandurile acestea le-am pus pe hartie in 1991 si sunt atat de actuale…  Nu mai am de adaugat decat ca la lipsa prieteniei adevarate s-au adaugat multe trasaturi care azi dau modelul de reusita: tupeu, agresivitate, egocentrism, lipsa de scrupule ( citeste atingerea obiectivelor), imagine cu orice pret ( superficialitate, forma fara fond, iluzie). Asta este lumea in care traim. Suntem pregatiti pentru ea?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s