Jurnal de cinefil: The Hurt Locker

Nu sunt critic, insa sunt o mare consumatoare de filme de cand ma stiu. Ce este drept, m-am format la scoala marilor filme cu story, scenariu si dialog care sa te prinda, cu imagine, nu efecte si mai ales cu mesaj. Filme de arta, clasice deja. Ma limitez doar la a aminti regizori  ale caror creatii le-am admirat timp de decenii si care m-au facut ceea ce sunt acum:  Tarkovski, Akira Kurosawa, Mihalkov, Fellini, Antonioni, De Sica, Scorsese, Spielberg ( vedeti?, nu sunt chiar snoaba!). Se spune ca „frumusetea este in ochii celui care priveste”. Asa este, iar eu am crescut si am devenit matura intr-o lume frumoasa si datorita acestor filme, ceea ce ma ajuta ca inca sa vad frumosul in jurul meu, chiar acolo unde el se afla ascuns intre gunoaie.

In zilele noastre dominate de stilul Hollywood, a saptea arta este tot mai departe de arta si mai aproape de tehnologie, iar subiectele sunt dramatice si sumbre. A revenit tema razboiului, vezi „The Hurt Locker”, plin de sange si violenta si disperare , iar abordarea iti lasa un gust amar. Nu stiu cum judeca cei care aleg sa dea Oscarurile, ce criterii au, insa eu sunt ,totusi, nedumerita ca The Hurt Locker este cel mai bun film al anului 2010. Poate ca este actual, poate ca este bine facut din punctul de vedere al standardelor tehnicii cinematografice actuale, poate ca este bine jucat. Nu stiu. Povestea este simpla, personajele sunt prezentate schematic, este prea violent, prea dur, este prea putin capabil sa te marcheze si sa iti ramana in memorie. Poate asa a evoluat a saptea arta si noi, astia „batrani”, nu intelegem. Ceea ce stim, insa, este ca arta are rostul sa sublimeze realitatea astfel incat sa te  impresioneze, sa produca in interiorul tau o miscare, sa te inspire, sa te ajute  sa infloresti si sa evoluezi. Filmul acesta, ca si altele care se produc acum, nu reuseste nimic din toate acestea. Poate fi mai degraba un documentar bine realizat despre razboi, o marturie a unor violente care se petrec tot mai des, deci un semnal de alarma. Din acest punct de vedere, este de vazut, insa fara prea mari asteptari. Si, in general, lectia este sa nu ne facem prea mari asteptari in legatura cu nimic, ci mai degraba sa privim adanc in noi insine si sa combatem pornirile la care ne invita aceste filme. Sa incercam sa ne stabilim repere de care vrem noi – morale, etice, estetice, economice…- si sa actionam ca sa schimbam in bine realitatea pe care am ajuns sa nu mai suportam sa o vedem si sa ne doara.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s