ERA ON-LINE

Ce mă surprinde pe mine în România zilelor noastre este numărul tot mai mare de persoane cu diferite ocupaţii, de diferite vârste şi cu statut de la cel mai mare până la cel mai de jos, care au devenit dependente de telefonul mobil. Acest fapt este vizibil cu ochiul liber pe stradă, în mijloacele de transport în comun, la servici, în timpul liber… peste tot. Este ca şi cum ne-ar fi crescut dintr-o dată un accesoriu fără de care nu putem trăi. Pot presupune că într-o măsură aproape la fel de mare se întamplă lucrurile şi în cazul calculatorului, ca să nu mai vorbesc de televizor. Aud tot mai des persoane spunând că au petrecut o bună parte din noapte în faţa ecranului…

Nu ştiu exact ce se întâmplă. Avem prea mult timp liber? Ori producem ceva util prin intermediul acestor echipamente? I-Pad, I-Phone, smartphone, tablete de tot felul… oferta este imensă, iar tentaţia asemenea. O fi sănătos? O fi util? Mă întreb şi eu, ca omul care, debusolat, nu mai ştie ce să facă cu cele 24 de ore, zilnic. Sunt conştientă de faptul că trăim în era informaţională. Ştiu, de asemenea, că în ziua de azi o mare parte din activitate se desfăşoară de la distanţă, prin intermediul Internetului, calculatorului, telefonului ş.a. şi că profitul decurge în mai mare măsură decât în trecut din activităţi financiare, servicii, speculaţii, adică din vehicularea informaţiei în mod rapid şi eficient. Dar oare toţi aceia pe care îi văd absorbiţi de noile device-uri produc ceva în timpul interacţiunii cu acestea? Dacă răspunsul este DA, atunci timpul consumat cu telefonul la ureche şi cu ochii pe ecranul PC-ului/ laptop-ului are justificare. De multe ori, însă, văd persoane care îşi povestesc la mobil timp de zeci de minute banalităţile vieţii lor, ori persoane care se bat cu monştrii din jocurile “de strategie” omniprezente pe calculatoarele moderne.

Mai ştiu că reţelele de socializare îşi iau şi ele partea, o parte însemnată din timpul semenilor noştri. Iniţial, ideea de reţea a fost una benefică. Reţeaua este o modalitate ieftină şi rapidă ( în plus ar trebui să fie şi de încredere!!!) de a fi informat, de a cunoaşte oameni, de a face alianţe, de a împărtăşi idei, de a te grupa în scopuri lucrative, umanitare, civice, cum vreţi. Nu sunt convinsă că cei mai mulţi utilizatori ai reţelelor fac asta. Desigur, există o nevoie firească de socializare, dar de aici până la substituirea altor nevoi (de învăţare, de dezvoltare, de cunoaştere, de sprijin şi suport moral) şi căderea uneori în derizoriu, este o distanţă mare. Eu zic că folosirea în exces şi ca substitut a oricăror forme de tehnologie a informaţiei este dăunătoare. Fizic şi psihic. Nu mai funcţionăm într-un ritm de viaţă normal, interacţionăm direct cu semenii noştri din ce în ce mai puţin, suntem aproape deloc conectaţi cu natura, nu ne cunoaştem suficient pe noi înşine şi trăim într-un fel de vis… care pe termen lung se poate sfârşi rău.

Trăim în societatea cunoşterii, dar facem destul de puţin pentru a spori cunoaşterea personală şi pe cea a societăţii în care trăim. Ştiu că nu este posibil să ne întoarcem la modul de viaţă din secolul trecut şi nici nu este necesar dacă renunţăm la excesele prezentului. O selecţie atentă a modalităţilor de interacţiune, o alocare judicioasă a timpului între activităţi productive şi timp « pentru sine » sau pentru distracţie, o mai bună educaţie şi o mai mare rezistenţă în faţa facilului, ar putea să restabilească echilibrul în lumea noastră. Dorinţa de cunoaştere se poate manifesta foarte bine în planul cunoaşterii directe, faţă-în faţă, sau prin printr-o mai atentă observare a naturii, de la care mai avem încă multe de învăţat. Telefonul, Internetul, serviciile on-line, educaţia on-line, cultura on-line, afacerile on-line, toate acestea reprezintă viaţa noastră, aşa cum este ea în era informaţională, de acord, numai să nu uităm să rămânem oameni, să simţim şi să avem discernământ şi măsură în tot ceea ce facem.